Despre frica si alti demoni.

Cutremurul de ieri, a speriat multe cunostinte de-ale mele, si in timp ce o prietena imi recomanda sa nu stau sub tocul usii, la urmatorul cutremur, pentru ca tocul usii va cadea si ma va taia in doua [parti egale?] mai toata lumea se uita mirata la mine, ca n-am nici o reactie la cel cutremur. Pai fratilor, nu mi-e frica de cutremur. Cand eram mica, la un cutremur, mi-a cazut o lampa in cap, ei si?
In schimb, trebuie sa recunosc, ca mi-e frica ca am sa mor intoxicata cu gaz, in casa. In somn, am zis? Si nu-mi spuneti si voi, stiu: de ce ti-e frica, de aia nu scapi, stiu, mi s-a demonstrat de prea multe ori ca e asa. Dar nu ma pot abtine, seara, cand ma bag in pat, sa nu ma duc, sa verific de vreo 2 ori, aragazul. Daca nu verific, nu pot adormi, din cauza, ca toata noaptea imi tot imaginez tot felul de scenarii, toate pe tema cum m-au gasit pe mine moarta, intoxicata cu gaz. Call me paranoia…
Imi mai este frica, ca n-o sa apuc sa dau licenta in vara, pentru ca n-o sa reusesc sa iau toate restantele [nu ca ar fi 2 babe care nu vor cu nici un pret sa ma treaca, si asa sa le ajute Dumnezeu!].
Ar mai fi si alte temeri, dar deocamdata nu ma pot gandi mai departe de licenta, probabil, voi completa lista… in timp.