RSS

Arhive zilnice: 17 noiembrie 2007

Moartea nu alege oamenii dupa varsta

Inevitabilul s`a produs, si o prietena de a mea a murit. Rapusa de cancer la oase, avea doar 23 de ani.
Genul de om caruia nu ai ce sa`i reprosezi, si e mereu cu zambetul pe buze.
Inca din copilarie am respectat`o pentru ca la ea am vazut ce inseamna un copil necajit. Imi aduc aminte, si ma cutremur si acum ca avea 7 ani, iar eu 5, cand am vazut`o plina de urme pe tot corpul, si cand am intrebat`o ce a patit mi`a spus ca mama ei a batut`o cu un cablu. Inevitabil, a urmat intrebarea: de ce? iar ea, mi`a raspuns: pentru ca era nervoasa, si o suparase si frate`miu. M`au dus in casa si am plans. Am plans pentru ca imi era mila de ea. Fratele ei era un obraznic 1/2, dar niciodata nu a fost batut, pe cand sora lui, lua si portia lui de bataie… degeaba…si mai lua bataie si de la fratele ei.
Alta amintire, din aceeasi perioada, este legata de parul ei. Avea niste cozi impletite pana la fund. Un par exceptional, iar eu mai mereu o trageam de cozi. Cred ca si din invidie… Dupa multi ani, mare mi`a fost durerea cand am vazut ca in locul cozilor atat de frumoase si groase, perfecte chiar, in ochii mei de copil, nu mai era nimic datorita tratamentelor impotriva cancerului iar ea, purta un batic pe cap. Mare mi`a fost durerea, si in sufletul meu… parca ma simteam vinovata…
Stau acum si ma gandesc: cat de greu trebuie sa`ti fie sa stii k vei muri, ca ai cancer, dar sa nu spui asta si sa fii mereu cu zambetul pe buze, vesel si gata oricand sa ajuti pe oricine? Si in continuare, mama ta si fratele tau sa se poarte super naspa cu tine…
S`a chinuit enorm si boala a macinat`o pana nu s`a mai putut. Chiar vorbeam azi cu o cunostinta: alt om ar fi murit de mult in locul ei… a chinuit`o boala pana nu a mai ramas nimic din ea.
A murit singura, in spital… era la reanimare, iar asistentele nu au lasat rudele ei sa intre in salon… dar dupa 15 minute le`au sunat sa le zica ca au murit. Inuman comportament… Saraca de ea….
Am fost la biserica sa ii aprind o lumanare, si sa ii duc flori… Parca nu era ea…. un chip schimonisit de boala, suferinta si durere tinea locul zambetului ei. Era imbracata intr`o rochie de mireasa… pacat ca n`a avut ocazia in timpul vietii sa poarte asa ceva…
Era exact ca un inger chinuit, trist… cu aripile frante…
Nu e corect: nimeni nu are parte de ceea ce merita in viata asta….
Dumnezeu sa te odihneasca, sper ca ti`ai gasit linistea acolo unde ai ajuns, si daca chiar exista raiul, sper sa fii acolo… sa iti fie tarana usoara!

Playing too loud: Iris- De vei pleca

 
8 comentarii

Scris de pe 17 noiembrie 2007 în oameni...